Cazierele judiciare şi actele de stare civilă pot fi solicitate/ridicate şi prin avocaţi.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat in data de 23.09.2020, modificarea / completarea Legii nr. 26/1990, Legii nr. 129/2019, Legii nr. 290/2004 și a Legii nr. 119/1996, conform carora solicitările de eliberare a cazierelor judiciare şi actelor de stare civilă se pot face şi prin avocaţi.

● În absenţa comerciantului persoană fizică, respectiv a reprezentantului asociaţiei familiale, semnătura acestuia poate fi înlocuită prin prezentarea la Registrul Comerțului, de către avocat a împuternicirii avocațiale care conține semnătura clientului.

● Declaraţia privind beneficiarul real al persoanei juridice se poate da în faţa reprezentantului oficiului registrului comerţului sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.”

● Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita și prin împuterniciții acestora, în ţară, de către avocatul persoanei fizice în baza împuternicirii avocațiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995.

● Certificatele de stare civilă se pot elibera şi altor persoane împuternicite prin procură specială, precum și avocaților împuterniciți de către titulari sau de către reprezentanții legali ai acestora, în baza împuternicirii avocațiale.


Contactaţi-ne şi vom găsi împreună cea mai bună rezolvare la problema dvs.

    [Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori.]