În situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă teritorial potrivit legii, instanța nu poate invoca acest lucru din oficiu. Fac excepție situațiile de competență teritorială exclusivă – în care procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura prin acord.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de felul necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Litigiul de față are ca obiect o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe prevederile art. 1349 și art. 1381 C. civ. și, prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care stabilesc o competență alternativă pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o faptă ilicită – în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă și instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Este de reținut că în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului (art. 116 C. proc. civ.), iar, în situația în care acesta ar sesiza o instanța necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetența teritorială.

În acest sens, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Așadar, rezultă că și în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenței la una dintre instanțele competente potrivit legii, instanța neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetență.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâta, prin întâmpinarea depusă la data de 04.11.2019 în dosarul Tribunalului Hunedoara, nu a invocat excepția necompetenței teritoriale și nici la termenul de judecată, din ședința publică de la data de 14 ianuarie 2020, pârâta nu a invocat această excepție.

Ca atare, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale de către Tribunalul Hunedoara s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ. care prevăd că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în fata primei instanțe.

În consecință, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 107 și 116 din același cod, Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță, în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Sursa: www.scj.ro.

Contactaţi-ne şi vom găsi împreună cea mai bună rezolvare la problema dvs.

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori.]